Primul ajutor reprezintă un complex de măsuri de urgență aplicate în cazul accidentelor înainte de intervenția cadrelor medicale. Scopul este de a ține victimele în viață până la sosirea ajutorului medical calificat.
Se urmărește asigurarea celor două funcții vitale ale organismului:
- Respirația — plămânii asigură oxigenarea sângelui;
- Circulația sangvină — circulația sângelui în artere este asigurată de inimă; oprirea ei nu mai permite alimentarea cu oxigen a organismului.
Atenție: În cazul în care creierul este lipsit de oxigen, suferă leziuni ireversibile chiar și după 5 minute!
Obligațiile conducătorului auto care ajunge primul la locul accidentului
- să oprească imediat la locul accidentului și să îndepărteze persoanele curioase;
- să ceară ajutorul persoanelor din jur — de preferat o persoană calificată dacă se află la fața locului;
- să utilizeze trusa de prim ajutor din dotare;
- să debaraseze victima și să o poziționeze în funcție de leziunile pe care le prezintă;
- să îndepărteze obiectele vestimentare (curele, cravate, bretele, corsete) ce ar putea împiedica sau îngreuna respirația și circulația normală a sângelui;
- să stabilească prioritățile de acordare a primului ajutor: stop cardio-respirator, hemoragie, fracturi;
- să trateze rănile și arsurile, dacă este cazul;
- să evite manevrele inutile ce pot agrava starea victimei;
- să apeleze numărul de urgență 112, comunicând ce fel de salvare este necesară și dacă este nevoie de descarcerare;
- dacă este posibil, să asigure transportul victimei la spital și să urmărească pe timpul transportului funcțiile respiratorie și cardiacă ale victimei, precum și oprirea hemoragiilor;
- să comunice cadrelor medicale:
- ora producerii accidentului;
- ce măsuri de prim ajutor s-au acordat;
- ora și minutul aplicării garoului;
- medicamentele administrate;
- schimbările importante în starea victimei față de momentul producerii accidentului;
- dacă s-a produs decesul și ora la care a avut loc.
- să se întoarcă la locul accidentului în cazul în care a însoțit victima la spital;
- să indice organelor de anchetă, cât mai exact, locul victimei și al vehiculului, dacă acestea au fost deplasate între timp;
- să nu șteargă urmele existente, care pot constitui dovezi judiciare;
- să prezinte organelor de anchetă martorii prezenți în momentul producerii accidentului.